Repatriere decedati Germania

Pierderea unei persoane dragi ne poate face să ne simțim uneori neputincioși în fața morții, mai ales dacă acest eveniment neplăcut are loc peste hotare. Vă ajutăm să treceți mai ușor peste trauma decesului și vă oferim un serviciu complet de repatriere a decedaților din Germania, pentru a vă face să uitați de povara transportului funerar.

Vom acționa în primă instanță în vederea obținerii certificatului de deces emis de autoritatea germană competentă, urmând ca apoi să acționăm în vederea obținerii pașaportului mortuar. Toate actele vor fi depuse de noi și tot noi vom obține certificatul medico-legal,  dar și adeverința cu privire la depunerea în sicriu, după cum prevede legislația germană. De asemenea, trebuie să depunem o adeverință care să dovedească existența unui loc de înmormântare într-un cimitir de pe teritoriul României.

În cazul în care în România se va transporta doar urna cu cenușă obținută după procesul de incinerare, nu va mai fi nevoie de obținerea pașaportului mortuar, fiind suficient pentru transport doar certificatul de deces german și adeverința de incinerare. Obținerea actelor de repatriere pe teritoriul Germaniei de obicei nu durează mai mult de o zi.

Vă aducem la cunoștiință faptul că, deși îmbălsămarea pe teritoriul Germaniei nu este un proces obligatoriu, echipa noastră ține foarte mult la estetica funerară. Așadar respectăm toate regulile sanitare de îmbălsămare și cosmetizare deoarece ne dorim ca aspect cadavrului în momentul în care acesta ajunge în posesia dumneavoastră să fie unul cât mai plăcut.

Deși membrii echipei noastre manevrează în fiecare zi cadavre, vrem să vă asigurăm de faptul că respectul pe care îl oferim unei persoane trecute în neființă este unul la fel de mare ca cel pe care îl oferim oricărei alte persoane. Preluarea cadavrului, depunerea acestuia în sicriul special realizat pentru repatrierea decedaților din Germania și apoi întregul proces de transport se desfășoară cu respect, seriozitate și promptitudine și mai ales în contact permanent cu dumneavoastră.

Veți cunoaște în fiecare moment stadiul în care ne aflăm cu demersurile realizate în vederea repatrierii din Germania și veți știi exact drumul pe care îl vom parcurge până la destinația indicată de dumneavoastră.                                                                                               

Mașinile cu care realizăm transportul funerar internațional respectă toate normele în vigoare și cu ajutorul lor vă asigurăm o repatriere din Germania rapidă, lipsită de incidente neplăcute și în cele mai sigure condiții.

Sicriul cu care se va transporta decedatul este unul special realizat pentru acțiunea de repatriere, fiind confecționat din zinc în partea interioară și având un exterior din lemn ce respectă normele de transport din Uniunea Europeană.

Vă sprijinim în realizarea completă a evenimentului funerar și pentru a face față mai ușor presiunii și neliniștii pe care o resimțiți, vom deveni ajutorul dumneavoastră de nădejde!

Suna pentru mai multe detalii